Adesea, asociem apariția bolii venoase cu persoanele în vârstă. Când sunt întrebate despre insuficiența venoasă, majoritatea persoanelor tinere consideră că doar persoanele vârstnice se pot confrunta cu simptome precum durere, picioare umflate, senzație de mâncărime, greutate în picioare, apariția venelor varicoase, a ulcerelor, modificări ale pielii la nivelul gleznelor.
Ei bine, cu toate că vârsta constituie un factor de risc pentru dezvoltarea simptomelor bolii venoase, nu reprezintă cauza principală a acestei afecțiuni.
Boala venoasă poate afecta tinerii
Persoanele tinere, de 40 de ani sau chiar mai tinere, chiar și adolescenți, de 15 ani, pot dezvolta varice deoarece factorul de risc numărul unu îl constituie ereditatea. Deși există multe moduri în care o persoană își poate reduce riscul de a dezvolta simptome ale bolii venoase, genetica nu se poate schimba.
Statisticile arată că până la 80% dintre femei sunt diagnosticate cu boală venoasă cronică după vârsta de 30 de ani și aproape 20% dintre bărbații cu vârsta de peste 40 de ani sunt predispuși să dezvolte varice.
Care sunt primele simptome ce apar la persoanele tinere
Boala venoasă cronică are o evoluție rapidă și tăcută, iar ignorarea simptomelor ușoare de către pacienți reprezintă un risc major. Senzația de greutate în picioare, durere, umflături, mâncărimi în zona gambelor, sunt simptome adesea trecute cu vederea, dar care anunță că s-a instalat boala venoasă cronică, iar netratarea lor poate duce la apariția de complicații, unele invalidante sau chiar amenințătoare de viață.
Să presupunem că o persoană tânără are un loc de muncă care implică statul mult în picioare pentru perioade lungi, cum ar fi într-un depozit, supermarket, fast-food etc. În acest caz, la finalul zilei, se poate confrunta cu picioare obosite, dureroase și crampe. Ajusă acasă stă jos, își ridică picioarele pe o canapea, se simte bine și ignoră aceste simptome. Sunt simptome incomode și ar putea fi un semn al bolii venoase precoce. Simptomele timpurii sunt mai blânde decât după o perioadă de 20-30 de ani de evoluție a bolii. Nu trebuie considerat că simptomele de oboseală în picioare sunt o consecință normală a statului în picioare toată ziua.
Poate sportul să elimine riscul de a dezvolta varice?
Într-adevăr, sedentarismul trebuie să fie înlocuit cu sport, schimbarea stilului de viață, adoptarea unui program alimentar sănătos. Însă și sportivii tineri sunt susceptibili la a dezvolta varice. Sunt cazuri în care sportivi de performanță au fost diagnosticați cu boală venoasă cronică, deoarece au ignorat simptomele timpurii care anunțau instalarea varicelor, considerând oboseala, senzație de durere și greutate din picioare drept consecință a programului de sport intensiv.
Cauze și factori de risc pentru apariția varicelor la tineri
Stilul sedentar-statul îndelungat pe scaun poate să streseze sistemul venos. Statul pe scaun încetinește circulația sângelui, cauzând stagnarea sângelui în zona picioarelor, care duce la apariția varicelor.
Sarcina-în timpul sarcinii riscul de apariție a varicelor este ridicat. Cauza o reprezintă valorile hormonale aflate în creștere. Estrogenul duce la relaxarea musculaturii netede și a fibrelor de colagen, ceea ce va duce la extinderea peretelui venos și în final cantitatea de sânge din vene crește cu 40%. Prin urmare, pot să apară varicele. De asemenea, fluxul sanguin se dublează, ceea ce pune presiune pe vene.
Contraceptivele– utilizarea mijloacelor contraceptive, precum pilulele contraceptive, pot crește riscul de a dezvolta tromboză. Acestea declanșează în organism o serie de reacții biochimice foarte complexe de coagulare a sângelui, facilitând formarea cheagurilor de sânge.
Obezitatea– din cauza grăsimii se exercită o presiune mare asupra membrelor inferioare. Obezitatea agravează evoluția varicelor și crește frecvența complicațiilor.
Cum poate fi redus riscul de a dezvolta varice
Dacă te întrebi cum poți reduce riscul de a dezvolta varice de la o vârstă fragedă, trebuie să iei în calcul câțiva pași esențiali:
- Fă sport regulat
- Ridică-ți periodic picioarele când stai pe scaun
- Fă pauze dese pentru a sta în picioare dacă lucrezi mai mult timp stând pe scaun sau pentru a te odihni pe un scaun dacă lucrezi mult în picioare
- Menține o greutate normală
- Adoptă o dietă sănătoasă
- Evită fumatul și redu consumul de alcool, grăsimi și zahăr.
- Limitează purtarea de haine strânse pe corp, care îngreunează circulația sângelui
- Informează-te și evită posibilele interacțiuni și efecte secundare ale unor medicamente pe care ți le administrezi.
Dacă observi apariția unor simptome deranjante, gen disconfort, senzația de picioare obosite după o zi de muncă, durere, crampe, mâncărime în zona gleznelor nu le trata cu indiferență, apelează din timp la medicul specialist flebolog. Ia legătura cu specialiștii Centrului Veno Vascular Cluj pentru investigații și un diagnostic cert. Ei vor știi cum să te îndrume pentru a evita pe viitor complicațiile legate de prezența varicelor.