Varicele sau venele varicoase reprezintă dilatații ale venelor superficiale ale membrelor inferioare, vizibile sub piele. Ele apar atunci când una dintre valvele venei nu mai funcționează corect. Rolul valvei este de a sta închisă corect și în momentul în care stăm în picioare. Dar dacă ea nu mai funcționează corect, din cauza gravitației sângele va cobora în partea inferioară a piciorului, din vena profundă în vena superficială producându-se așa numitul reflex care încarcă sistemul venos superficial. Dacă în fiecare zi vena se umflă de sânge, se exercită o presiune, ea se va dilata și la un moment dat vom vedea apărând dilatațiile venoase sub piele. Desigur, multe persoane nu cunosc modul în care se formează varicele, care sunt riscurile și complicațiile, cine este predispus etc. Haideți să vedem câteva mituri!
Doar femeile suferă de varice
Nu este adevărat. Și bărbații pot suferi de această afecțiune. Atât doar că femeile sunt de patru ori mai predispuse la a dezvolta boala varicoasă din cauza multiplelor modificări hormonale suferite pe parcursul vieții, ceea ce duce la slăbirea vaselor de sânge. De altfel, aceste modificări hormonale sunt amplificate în cazul utilizării de anticoncepționale orale.
Varicele reprezintă un semn inevitabil de îmbătrânire
Nu fiecare persoană trecută de o anumită vârstă va dezvolta vene varicoase și există și modalități de a le preveni. Dar varicele nu mai reprezintă de multă vreme ”boala vârstei mature”, ci este din ce în ce mai răspândită în rândul tinerilor. Desigur, este adevărat că riscul de apariție a varicelor crește odată cu vârsta, deoarece are loc o uzură a valvelor din interiorul venelor care blochează circuitul invers al sângelui, acționând unidirecțional. Atunci când aceste valve nu funcționează bine sângele curge înapoi în membrele inferioare, determinând stagnarea lui la nivelul acestora.
Statul picior peste picior determină apariția venelor varicoase
Statul picior peste picior nu determină imediat apariția venelor varicoase, dar poate duce la apariția venelor în formă de pânză de păianjen, niște surori mai mici ale varicelor din cauza presiunii exercitate în timpul încrucișării picioarelor. Prin presiunea pe care această poziție o exercită venele sunt determinate ”să se hrănească” cu sânge și să devină mai vizibile.
Varicele reprezintă doar o problemă estetică
Pentru multe persoane cu o formă ușoară varicele reprezintă doar o simplă preocupare estetică. Însă pentru alți pacienți venele varicoase reprezintă durere și disconfort, fiind o afecțiune ce poate declanșa o serie de complicații, cum sunt ulcerațiile dureroase, cheagurile de sânge, sângerarea.
Dacă membrii familiei tale au avut varice vei avea și tu
Nu este obligatoriu. Există, într-adevăr, o predispoziție genetică, dar nu toată lumea va dezvolta această afecțiune.
Varicele sunt întotdeauna vizibile
Deși tu știi că ai varice pentru că le poți observa prezența la suprafața pielii, să știi că ele pot să apară și în profunzime, în corp, acolo unde nu le poți vedea. Depinde mult de structura corpului.
Fie că sunt vizibile sau nu, că te încadrezi sau nu la grupa de risc, este bine să îți faci un control periodic pentru a afla starea de sănătate a venelor tale. Vino la un consult de specialitate la Centrul Veno Vascular Cluj, iar medicii noștri specialiști, în baza investigațiilor efectuate, îți vor oferi un diagnostic clar și, dacă este necesar, îți vor recomanda un tratament personalizat.