Un stil de viață sănătos este important pentru oricine vrea să se simtă mai bine și să rămână sănătos pe măsură ce îmbătrânește.
Un stil de viață sănătos presupune adoptarea unei alimentații sănătoase, practicarea regulată de exerciții fizice, păstrarea unei greutăți optime, evitarea sedentarismului, hidratare suficientă. Sunt obiceiuri sănătoase ce scad riscul de a dezvolta afecțiuni cronice, printre care și boala venoasă. Boala venoasă cronică este o afecțiune frecventă, ce apare atunci când valvele din interiorul venelor de la nivelul picioarelor slăbesc, sunt deteriorate și nu mai îndeplinesc eficient funcția de pompare a sângelui înspre inimă. Astfel, sângele stagnează la nivelul picioarelor, se adună în cantitate mare lărgind venele, care devin vizibile și palpabile. Așa apar varicele.
În timp ce pentru multe persoane venele varicoase reprezintă mai mult o preocupare estetică, există cazuri în care varicele provoacă disconfort și duce la dezvoltarea unor probleme mai grave de sănătate.
Varicele nu pot fi prevenite întotdeauna, respectarea anumitor recomandări le poate opri progresul. Cazurile ușoare de boală venoasă cronică pot fi uneori gestionate cu modificări ale stilului de viață.
Importanța unei greutăți optime, sănătoase
Un factor de risc pentru formarea varicelor îl reprezintă greutatea. Excesul de greutate sau obezitatea poate crește presiunea asupra venelor, ducând la îngreunarea fluxului sanguin și acumularea de sânge la nivelul picioarelor și agravarea simptomelor. Deși pierderea în greutate nu poate inversa daunele deja făcute, poate încetini progresia simptomelor. De asemenea, obezitatea poate contribui la apariția stării de inflamație în vene și la creșterea nivelului de insulină în sânge, factori care pot afecta sănătatea venelor.
Fă sport regulat, evită sedentarismul
Sedentarismul predispune la apariția bolii varicoase deoarece lipsa de mișcare afectează sistemul circulator. Statul îndelungat pe scaun îngreunează întoarcerea venoasă dinspre periferie și astfel apare senzația de picioare obosite, grele, dureri, înțepături, furnicături la nivelul gambelor.
Activitatea fizică este cel mai important factor în menținerea sănătății venelor. Ajută la îmbunătățirea fluxului sanguin în întregul corp. În timpul mersului mușchii gambei se contractă și acționează ca o pompă pentru sistemul circulator. Exercițiile cu impact redus care implică picioarele, cum ar fi mersul pe jos, pot menține venele sănătoase.
Practicarea înotului va reduce presiunea pusă pe picioare și favorizează circulația sângelui. Practicat cu regularitate va duce la scăderea frecvenței de apariție a varicelor. Mersul pe bicicletă este potrivit pentru exersarea mușchilor gambei și pentru îmbunătățirea circulației sângelui de la nivelul gambei, ajută la o mai bună drenare a sistemului limfatic.
Hidratează-te, hidratează-te, hidratează-te!
Apa este băutura preferată a organismului și nu este surprinzător de ce. Corpul uman este 60% apă, prin urmare are nevoie de apă pentru a funcționa corespunzător. Fără suficientă apă apare deshidratarea cu senzația de sete, schimbări de dispoziție, apariția de piele și păr uscat, supraîncălzire, dureri de cap, pietre la rinichi, constipație.
Aportul adecvat de apă este important și pentru sănătatea venelor. Deshidratarea poate să ducă la îngroșarea sângelui și la dificultăți în circulația sanguină. Acest lucru crește presiunea asupra venelor, ceea ce va crește riscul de apariție a varicelor. Consumul suficient de apă pe parcursul zilei este esențial pentru menținerea unei circulații sanguine sănătoase și pentru reducerea riscului de varice. Atunci când este bine hidratat sângele este mai subțire și curge mai ușor prin vene.
Evită expunerea prelungită la căldură
Dacă ție îți place să te expui la soare, să te bronzezi, să mergi la saună, să faci băi fierbinți venele tale, afectate de varice, au de suferit. Din cauza temperaturii crescute se produce o vasodilatație periferică ce duce la creșterea volumului de sânge la nivelul venelor. În cazul varicelor sângele stagnează mai mult în vasele de la nivelul membrelor inferioare, dilatate anormal. Această creștere a volumului de sânge agravează boala, întoarcerea sângelui către inimă fiind îngreunată. Din acest motiv poți resimți disconfort, senzație de oboseală, dureri musculare. Totodată, sângele este adus mai aproape de suprafața pielii pentru a ajuta corpul să se răcorească, iar această creștere face ca varicele să pară mai mari.
Consultă un specialist
Cel mai bun tratament rămâne prevenția, dar este necesară și vizita la medicul flebolog atunci când vine vorba de sănătate și prezența varicelor. Nu lăsa să apară complicațiile și programează-te din timp pentru un consult de specialitate la Centrul Veno Vascular Cluj. Pe lângă un diagnostic clar și o terapie personalizată, medicii de la Centrul Veno Vascular îți ofere și consiliere privind medicina vasculară preventivă.